Blog

Cum să renovezi o baie mică în stil rustic

Iarna e anotimpul care îți dă sentimentul, mai mult ca oricând, că ai nevoie de un spațiu cosy, în care să te relaxezi cât mai bine. Și chiar și baia intră în acest concept de relaxare, cu atât mai mult dacă îți transmite sentimentul de bine, redat cel mai aproape de stilul rustic. Deci, dacă ai în plan un proiect de renovare pentru baia ta, iată o serie de idei utile.

Lemn în baie

Am căutat o serie de proiecte de amenajări interioare care să ne ajute să ne conturăm o idee și am regăsit o serie de idei utile. Finisarea pereților cu lemn, de diferite texturi și culori este o soluție care ar putea să pară imposibil de realizat. Însă rezultatul final este special, dar proiectul poate fi realizat doar pentru băi de serviciu, în care nu există cabină de duș sau cadă. Știm deja că lemnul și umezeala nu pot coexista.

Sursa foto: Elle Decor

De cele mai multe ori, mansardele reușesc să redea cel mai bine, sentimentul de încăpere rustică. Poate și pentru că noi o asociem cu amintirile copilăriei, cu poveștile bunicii. Spațiul limitat reprezintă, de multe ori, un avantaj. El poate găzdui băi foarte chic, confortabile și cu un decor unic, tocmai datorită unui număr cât mai mare de unghiuri. O cadă în stil vintage și o podea veche, recondiționată pot crea atmosfera perfectă pentru seri reci de iarnă.

Sursa: Elle Deco

Cada, elementul spectaculos

Ne învârtim tot în jurul căzii, iar cea fără picioare, direct din podea este, de cele mai multe ori, elementul spectaculos dintr-o baie aparent simplă. Nici n-ar avea nevoie de mai mult, dacă îți transmite deja sentimentul unui loc călduros în care ai admira la nesfârșit peisajul. Când completezi cu pereți finisați cu travertin și podea terrazzo, sigur vei avea cel puțin o încăpere preferată în casă. Aceeași cadă de efect poate găzdui și o podea din lemn cu aspect vintage sau chiar plăci ceramice care să imite lemnul.

Sursa foto: Elle Deco

Toate aceste băi pot fi realizate în locuri în care nu te-ai gândi inițial, chiar și într-un apartament micuț din București. Sau poți crea refugiul tău în casa de vacanță de la munte.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top