Amenajarea primului magazin SNKR IND

Primul magazin SNKR IND situat pe strada Luterană, este acum parte din portofoliul nostru. Am lucrat împreună cu arhitectul Omid Ghannadi pentru un spațiu urban extrem de cool, chiar la parterul hotelului Radisson.

 

Conceptul are influențe industriale, prin prezența tuturor detaliilor metalice, precum țevile și rafturile metalice, barul cu inserții metalice dar și prin pereții din beton, nefinisați. Pereții îmbrăcați cu plăci terrazzo aduc o influență ușor retro și îndulcesc interiorul finisat brut. Aceste plăci sunt într-o armonie perfectă cu toate jocurile de culoare din materialele textile ale pantofilor expuși. Este un loc vibrant pe care îl remarci imediat din exterior și care te cheamă să-l cunoști mai bine după ce-i treci pragul.

A fost un proiect complex în care am început cu demolări și decopertări în tot interiorul ce se întinde pe 100 de metri pătrați.

Odată pregătit pentru implementarea proiectului gândit de Omid, am început placarea pereților cu plăci terrazzo și cu structuri metalice, montatul țevilor metalice și a grilajului din tavan, realizarea cabinei de probe, aplicarea lavabilei și realizarea podelei prin aplicarea microcimentului.

 

Tot echipa noastră s-a ocupat și de instalațiile electrice și sanitare, toate instalațiile au fost refăcute și modificate conform noului proiect. Am montat corpurile de iluminat și obiectele sanitare și electrocasnice.  Așa cum v-am tot povestit de-a lungul timpului, tot noi facem și curat la final, transportăm molozul și avem grijă să lăsăm un loc îngrijit, gata pentru ultimele mici detalii înainte de a fi inaugurat.

 

Arhitectul Omid Ghannadi a gândit un spațiu de care nu ne putem despărți și care aduce un concept nou unui București care are din ce în ce mai multă nevoie de astfel de locuri. Este un mic colț în stilul spațiilor comerciale din New York sau Londra, ce reunește elemente ale stilului industrial, cu detalii retro și texturi calde, așa cum a fost gândită, de exemplu, cabina de probă. E minunat să poți merge să te bucuri de cât mai multă lumină, culori vibrante, texturi și mai ales, de încălțăminte cool în mijlocul străzilor vechi ale Bucureștiului.

Scroll to top