Cuprul face lumină
Cuprul este deja în tendințe de mulți ani, atât în interioare cu tentă industrială dar și ca piese de accent în cele moderne sau clasice. Este o modalitate excelentă să introduci o notă metalică într-o încăpere. Dintre toate metalele, cuprul este poate cel mai versatil și accesibil. Ne-am întâlnit și noi cu el în ultima perioadă în proiectele noastre de amenajări interioare din București și am decis să povestim puțin despre el.
Piesele de iluminat din cupru sunt, fără urmă de îndoială, cele mai populare. În numeroase variante, ele au adus cea mai mare popularitate acestui metal achiziționat din plin. Fie că vorbim de abordări eclectice și foarte elegante sau de tente industriale, lămpile din cupru nu vor ieși prea curând din tendințe. Vibrația minimalisă și industrială va oferi libertatea numeroaselor contraste cu texturi și culori complexe.
Lămpile cu pandantiv de cupru aduc căldură oricărui spațiu. Pot fi așezate atât în bucătării dar și deasupra mesei de dining. De asemenea, le întâlnim și pe hol iar în unele abordări industriale, chiar și în baie. Caracterul practic este esențial atunci când vine vorba de baie, iar cuprul este o soluție pentru mulți, datorită rezistenței la rugină dar și a esteticii sale calde și relaxante.
Mult mai simpatice dar mai greu de abordat sunt lămpile de perete care se potrivesc în interioarele retro, industriale sau moderne. Aceste accesorii de perete reprezintă o modalitate excelentă de a introduce cuprul într-o încăpere. Pot fi instalate peste tapet cu diferite jocuri geometrice sau în linii simple, peste cărămidă aparentă vintage sau cu tentă industrială.
Veiozele din cupru sunt și ele accesorii la modă și foarte ușor de abordat. Atât variantele pentru noptieră, cele supradimensionate pentru camera de zi dar și cele pentru măsuțele de birou, ele pot fi elementele de accent din orice încăpere. Iar marele avantaj al acestora este că sunt foarte ușor de introdus în majoritatea abordărilor designerilor de interioare.
Materialele metalice vor avea întotdeauna un loc în amenajările interioare iar lămpile de cupru sunt extrem de populare. Când vine vorba de tendințele din acest sezon, cuprul este în continuare în top și oferă o evadare binevenită de la corpurile reci din oțel inoxidabil, care au dominat designul interior poate pentru prea mult timp!
Sursa foto: Pinterest